Reîncarnarea, mai aproape de a fi demonstrată? Descoperirea surprinzătoare dintr-un studiu cu 1.678 de cazuri

Există viață după moarte? Este posibil ca un copil să păstreze amintiri din existența unei alte persoane? Întrebări considerate multă vreme exclusiv filosofice sau religioase sunt investigate de cercetători care încearcă să înțeleagă unul dintre cele mai controversate fenomene legate de conștiința umană: presupusele amintiri din vieți anterioare.

O analiză realizată de specialiști de la Universitatea din Virginia, în Statele Unite, a identificat un tipar statistic neobișnuit în 1.678 de cazuri în care copiii au relatat experiențe atribuite unor persoane decedate.

Potrivit rezultatelor, atunci când persoana decedată identificată în relatare murise brusc sau în împrejurări neașteptate, intervalul dintre deces și nașterea copilului era, în general, mai scurt decât în situațiile în care moartea fusese anticipată.

Cercetătorii au analizat 1.678 de cazuri de presupuse vieți anterioare. Ce au descoperit

Începând din anii 1960, Divizia de Studii Perceptuale a Universității din Virginia a documentat mii de situații în care copii, uneori de vârste foarte mici, susțin că își amintesc persoane, locuri sau evenimente pe care nu le-ar fi cunoscut în mod direct.

Aceste relatări sunt încadrate în categoria Cases of the Reincarnation Type (CORT), adică „cazuri de tip reîncarnare”.

Pentru noua analiză, cercetătorii au selectat 1.678 de cazuri în care investigatorii identificaseră o persoană decedată ale cărei date biografice prezentau corespondențe cu afirmațiile copilului.

Persoana decedată este denumită în cadrul cercetării „Persoana Anterioară”, fără ca această formulare să presupună că identitatea sa ar fi fost transferată efectiv copilului.

Investigatorii au analizat informații obținute prin interviuri cu minorii, părinții, rudele și, în unele situații, cu vecinii sau prietenii familiilor. Scopul a fost verificarea relatărilor și identificarea unor posibile explicații convenționale.

Dintre cazurile selectate, 1.319 conțineau suficiente informații pentru calcularea intervalului dintre decesul persoanei identificate și nașterea copilului.

Diferența dintre cele două categorii extreme este de aproximativ 43%, raportată la intervalul de 21 de luni.

„Acesta este cel mai amplu studiu sistematic realizat până în prezent asupra tiparelor temporale în amintirile raportate din viețile anterioare”, a declarat Saeedeh Sadeghi, autorul principal al studiului și cercetător în neuroștiințe cognitive la Universitatea din Virginia.

Cercetătoarea consideră că analiza unui număr mare de cazuri poate evidenția regularități care nu sunt vizibile atunci când fiecare relatare este examinată separat.

„Cazurile individuale pot lăsa loc pentru diferite interpretări, dar tiparele identificate în numeroase cazuri sunt mult mai greu de explicat ca fiind exagerări, fantezii sau invenții”, a explicat Sadeghi.

Autorii au încercat să stabilească dacă rezultatele pot fi influențate de factori precum credințele religioase, statutul social, relațiile anterioare dintre familii sau acuratețea informațiilor oferite de copii.

Asocierea statistică s-a menținut și după includerea acestor variabile în analiză.

„Efectul a persistat chiar și după ce am controlat mai mulți factori culturali și psihologici, fiind de fapt mai puternic în familiile ale căror religii nu susțineau reîncarnarea. Aceste rezultate nu susțin ideea că credințele sociale determină acest tipar”, a declarat Philip Cozzolino, psiholog social la Universitatea din Virginia.

Totuși, faptul că un rezultat rămâne semnificativ după ajustarea pentru anumiți factori nu exclude existența altor influențe care nu au fost măsurate.

Este reîncarnarea demonstrată științific? Ce recunosc autorii studiului

Deși rezultatele au atras atenția cercetătorilor, există o diferență fundamentală între identificarea unei asocieri statistice și demonstrarea unui fenomen precum reîncarnarea.

Autorii recunosc că efectul observat este modest: caracterul neașteptat al morții explică doar aproximativ 2–3% din variația intervalului analizat.

Cu alte cuvinte, deși diferența dintre categorii poate fi detectată statistic, circumstanțele decesului oferă foarte puține informații despre durata intervalului în cazul unei relatări individuale.

În plus, cercetarea este observațională. Ea analizează cazuri deja documentate, fără a putea demonstra că un eveniment îl provoacă pe celălalt.

Există și alte limite importante. Arhiva include persoane selectate pentru relatările lor neobișnuite, nu un eșantion reprezentativ al populației. De asemenea, corespondențele dintre afirmațiile copiilor și biografiile unor persoane decedate pot fi influențate de informații transmise indirect, erori de memorie sau interpretări ulterioare.

Cercetătorii au discutat și despre posibila influență a tradițiilor religioase și culturale.

În unele credințe hinduse, budiste sau ale comunităților indigene nord-americane, moartea bruscă este asociată cu ideea unor dorințe, obligații sau legături rămase neîmplinite.

Aceste concepții pot influența felul în care oamenii interpretează relatările despre presupusele vieți anterioare. Ele nu constituie însă dovezi că o persoană decedată se naște din nou.

Autorii consideră că asocierea identificată merită cercetări suplimentare, inclusiv pentru a verifica dacă rezultatul poate fi reprodus în alte colecții de date.

„Este aceasta o dovadă a ceva metafizic? Datele sunt observaționale și avem grijă să rămânem agnostici în privința mecanismului”, a precizat Saeedeh Sadeghi.

Cercetătoarea a subliniat că tiparul identificat nu a putut fi explicat cu ușurință prin factorii culturali și psihologici examinați, ceea ce justifică, în opinia sa, continuarea investigațiilor.

În prezent, știința nu dispune de dovezi solide și reproductibile că memoria sau conștiința unei persoane supraviețuiește morții și este transferată într-un alt corp.