Misterul fantomei de la Școala Centrală din București. Cine a fost Anca și ce se aude noaptea pe coridoare

În inima Bucureștiului, în spatele zidurilor unei clădiri monumentale proiectate de arhitectul Ion Mincu, se ascunde o poveste care continuă să fascineze generații de elevi. Este legenda Ancăi, o tânără despre care se spune că ar fi murit în fostul pension de fete și al cărei spirit nu și-ar fi găsit niciodată liniștea.

Potrivit relatărilor transmise de-a lungul timpului, după lăsarea întunericului, pe coridoarele Școlii Centrale s-ar auzi pași inexplicabili, iar în apropierea vechilor dormitoare ar apărea silueta unei fete îmbrăcate în uniforma de odinioară.

Nimeni nu a demonstrat însă că aceste întâmplări ar avea o explicație supranaturală. Nici existența elevei Anca și nici împrejurările presupusei sale morți nu sunt confirmate prin documente istorice prezentate în relatările despre legendă.

Dincolo de mister, Școala Centrală are o istorie de peste 170 de ani, marcată de transformări importante, războaie și generații de eleve care au trecut prin sălile sale de clasă.

Povestea Școlii Centrale, de la pensionul fetelor de boieri la clădirea construită de Ion Mincu

Istoria instituției începe la 19 martie 1851, când domnitorul Barbu Știrbey a aprobat înființarea unui „Pensionat Domnesc de Demoazele”, destinat educației fiicelor unor familii care aduseseră servicii statului.

Școala și-a deschis oficial porțile la 20 noiembrie 1852, primind inițial 13 bursiere, cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani. Tinerele proveneau din familii de ofițeri și din rândul boierimii, beneficiind de educație gratuită și de o alocație anuală de 60 de galbeni.

Pentru acea perioadă, programa era complexă. Elevele studiau limba română, franceza, germana, matematica, științele și artele, dar urmau și cursuri de croitorie, economie domestică și gospodărie.

Viața în internat era guvernată de reguli stricte. Din 1861, accesul în clădire era interzis după ora 22:00, iar profesoarele dormeau în încăperile elevelor pentru a le supraveghea.

Guvernantele verificau garderoba fetelor și le însoțeau la rugăciuni și meditații. Inclusiv uniformele reflectau diferențele de vârstă: elevele mai mici purtau rochii în carouri albe și roșii, în timp ce adolescentele din clasele superioare aveau ținute în carouri gri și albe.

Actuala clădire a Școlii Centrale a fost inaugurată în 1890, după planurile arhitectului Ion Mincu, pe terenuri cumpărate de stat de la familia scriitorului Alexandru Odobescu.

Edificiul este unul dintre exemplele reprezentative ale arhitecturii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Curtea interioară, galeriile cu arcade și coloanele amintesc de organizarea vechilor ansambluri mănăstirești.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 și 1918, clădirea a fost folosită ca spital și sediu poștal. În iarna anului 1917, mobilierul a fost ars pentru încălzire, iar o parte din materialele didactice și instrumentele științifice s-au pierdut.

Cursurile au fost reluate în toamna anului 1918. Ulterior, instituția a devenit Școala Secundară de Fete, în 1924, iar patru ani mai târziu a primit numele „Marica Brâncoveanu”.

De-a lungul timpului, istoria școlii a fost asociată cu personalități ale culturii românești, printre care Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Olga Tudorache și Maia Morgenstern.

Cine ar fi fost Anca, eleva a cărei fantomă ar apărea după lăsarea întunericului

Legenda care a făcut cunoscută latura misterioasă a Școlii Centrale vorbește despre o elevă pe nume Anca, despre care se spune că ar fi avut un sfârșit tragic în perioada în care instituția funcționa ca pension de fete.

Povestea circulă în mai multe variante, fără ca vreuna să fie susținută de dovezi istorice concludente, potrivit relatărilor prezentate de publicația Rețete și Vedete.

Într-una dintre versiuni, tragedia s-ar fi petrecut în perioada interbelică. Anca ar fi trăit o poveste de dragoste interzisă, iar despărțirea de persoana iubită ar fi împins-o către un gest disperat.

Unele relatări plasează presupusa moarte într-un dormitor al internatului, în timp ce altele indică podul clădirii.

O altă variantă susține că tânăra ar fi suferit de o boală gravă, ținută ascunsă de familie și de personalul școlii. În această interpretare, dispariția ei ar fi rămas multă vreme învăluită în tăcere.

Nici perioada presupusei tragedii nu este clară. Unele povești o situează înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, iar altele la începutul regimului comunist.

Ceea ce le unește este descrierea unor întâmplări neobișnuite care ar avea loc în clădire după lăsarea serii.

Potrivit legendei, persoane care au trecut noaptea prin școală ar fi auzit pași pe coridoarele goale sau ar fi zărit, pentru câteva clipe, silueta unei fete în apropierea fostelor dormitoare.

Apariția ar purta uniforma elevelor de altădată și ar dispărea înainte ca cineva să îi poată vedea chipul.

Facem precizarea că nu există însă mărturii verificate sau documente care să confirme asemenea fenomene. Povestea Ancăi aparține tradiției orale și folclorului urban bucureștean, unde clădirile istorice devin adesea decorul unor legende despre iubiri pierdute, tragedii și întâmplări inexplicabile.