Pensiile ar putea crește de două ori în 2027. Câți bani ar primi pensionarii în plus de la 1 ianuarie
Guvernul Niculescu analizează mai multe scenarii pentru majorarea pensiilor în 2027, inclusiv o creștere în două etape. Prima indexare ar putea fi de 5%, însă aplicarea integrală a formulei legale ar însemna o majorare estimată la 7,7%. Decizia finală depinde de bugetul disponibil.

Foto: Magnific.com
Pensionarii din România ar putea beneficia de două majorări ale pensiilor în 2027, potrivit unuia dintre scenariile analizate de Guvernul condus de Luca Niculescu. Ministerul Finanțelor pregătește calculele pentru bugetul de anul viitor, iar procentul și calendarul creșterilor nu au fost încă stabilite.
Una dintre variantele discutate prevede o indexare inițială de 5%, de la începutul anului, urmată de o a doua majorare, la o dată care urmează să fie decisă, potrivit informațiilor prezentate de Antena 3 CNN.
O altă opțiune presupune creșterea pensiilor cu rata inflației de 7,3%, în paralel cu acordarea unor ajutoare financiare pentru pensionarii cu venituri reduse.
Autoritățile analizează posibilitatea ca aceste ajutoare să fie plătite într-o singură tranșă sau în două etape.
Spre deosebire de majorările permanente ale pensiilor, sprijinul financiar acordat punctual are un tratament bugetar diferit în evaluările Comisiei Europene.
Decizia finală va depinde de resursele disponibile, în condițiile în care veniturile bugetare din 2026 sunt sub estimările inițiale, iar pentru anul viitor sunt anticipate cheltuieli suplimentare.
Cu cât ar putea crește pensiile în 2027. Calcule pentru majorări de 5% și 7,7%
Potrivit scenariilor analizate, o primă majorare de 5% ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2027.
În această variantă, o pensie de 3.000 de lei ar crește cu 150 de lei, ajungând la 3.150 de lei. Pentru o pensie de 4.000 de lei, majorarea ar fi de 200 de lei, iar pentru una de 5.000 de lei, creșterea ar ajunge la 250 de lei.
În cazul în care Guvernul va aplica integral mecanismul de indexare prevăzut de legislația pensiilor, fără o nouă derogare, majorarea estimată pentru începutul anului 2027 ar putea ajunge la 7,7%.
Articolul 84 din legea pensiilor stabilește că valoarea punctului de referință se actualizează în luna ianuarie în funcție de rata medie anuală a inflației, la care se adaugă jumătate din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
Pentru indexarea din 2027 sunt utilizați indicatorii aferenți anului 2025, disponibili în formă definitivă în 2026.
Conform calculelor prezentate, rata medie anuală a inflației a fost de 7,3%, iar creșterea salariului mediu brut, de 8,1%.
Diferența reală indicată este de 0,8%, iar jumătate din această valoare reprezintă 0,4 puncte procentuale. Astfel, procentul estimat al indexării ajunge la 7,7%.
În cazul indexării integrale de 7,7%, o pensie de 3.000 de lei ar ajunge la 3.231 de lei, una de 4.000 de lei ar crește la 4.308 lei, iar o pensie de 5.000 de lei ar ajunge la 5.385 de lei.
O indexare de 7,3% ar necesita peste 11 miliarde de lei, potrivit estimărilor prezentate, ceea ce pune presiune asupra bugetului pentru anul viitor.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că procentul final va fi stabilit numai după centralizarea datelor bugetare.
„Am spus de luni bune de zile că trebuie să facem o indexare prudentă, sustenabilă. Trebuie să o facem. Vom lua această decizie după ce avem toate datele de buget introduse în rețea. Îmi doresc să avem o indexare a pensiilor sustenabilă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
La rândul său, ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, consideră că proiecțiile bugetare existente permit aplicarea unei majorări.
Acesta a arătat că bugetul pentru 2026 include o estimare a cheltuielilor de asistență socială de 170 de miliarde de lei pentru anul următor, cu aproximativ 12 miliarde de lei peste execuția estimată pentru anul în curs.
„Iar costul, dacă ar fi să ne uităm la actualele cifre, costul indexării, majorării pensiilor conform legii, ar fi undeva la 9,5-9,6 miliarde de lei, așadar în anvelopa pe care am amintit-o”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii.
Guvernul pregătește rectificări bugetare și analizează noi măsuri fiscale
În paralel cu discuțiile privind majorarea pensiilor, Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea extinderii impozitării asupra unor categorii care beneficiază în prezent de scutiri fiscale.
Măsura este luată în calcul pe fondul încasărilor bugetare mai reduse decât cele prognozate și al creșterii cheltuielilor publice.
Totodată, Guvernul pregătește două rectificări bugetare pentru ultimele luni ale anului 2026.
Prima ar urma să fie aprobată până la sfârșitul lunii octombrie și va avea ca obiectiv acoperirea cheltuielilor urgente de funcționare ale instituțiilor publice.
Printre domeniile care ar putea primi fonduri suplimentare se numără sănătatea și serviciile de intervenție, inclusiv spitalele, ambulanțele și pompierii.
A doua rectificare este programată pentru sfârșitul lunii noiembrie și ar urma să asigure finanțarea necesară instituțiilor până la încheierea anului.
„Am stabilit o strategie pentru următoarele săptămâni care vizează în primul rând două etape de rectificare bugetară. O primă rectificare până la finalul lunii octombrie care să acopere cheltuieli de funcționare și nevoile stringente pentru toți ordonatorii”, a explicat Alexandru Nazare.
Ministrul Finanțelor a precizat că cea de-a doua etapă va avea rolul de a ajusta alocările bugetare la sfârșitul lunii noiembrie.
Ambele rectificări vor fi realizate ținând cont de obiectivul Guvernului privind deficitul bugetar.
„Ambele rectificări vor lua în calcul ipoteza noastră de menținere a țintei de deficit la finalul anului”, a declarat Nazare, care a atras atenția și asupra riscurilor existente pentru respectarea obiectivelor fiscale în 2026 și 2027.
Decizia privind pensiile va fi luată în cadrul pregătirii bugetului pentru anul viitor.
Cuvinte cheie: majorare pensii, indexare pensii, guvernul niculescu pensii, pensionari

A împrumutat 7.500 de lei de la un IFN și s-a trezit cu o datorie de 68.000 de lei. Conturile, poprite
Cristina Popa · 28 oct 2026

Doar 9 din cei 86 de urși alocați județului Covasna au fost împușcați. Pagube de peste 1,8 milioane de lei
Lavinia Tosa · 27 oct 2026

Descoperire arheologică la Constanța. Sarcofag roman intact, cu jucării și flori în mormântul unui copil
Andreea Ionescu · 27 oct 2026

Constanța, inundată după o ploaie de câteva minute. Cod roșu de vreme extremă în Dobrogea
Lavinia Tosa · 27 oct 2026