Sari la conținut

duminică, 1 noiembrie 2026

București · 9°C · Parțial noros
Externe

Pentagonul le cere aliaților NATO să reducă criticile la adresa Rusiei. Mesaj pentru flancul estic

Administrația președintelui Donald Trump le-ar fi cerut mai multor state NATO să își tempereze declarațiile despre Rusia. Potrivit Reuters, Pentagonul consideră că anumite mesaje publice pot amplifica tensiunile, în timp ce Washingtonul încearcă să relanseze negocierile de pace din Ucraina.

Pentagonul le cere aliaților NATO să reducă criticile la adresa Rusiei. Mesaj pentru flancul estic

Foto: Facebook/Șeful Pentagonului, Pete Hegseth

Pentagonul le-a transmis mai multor aliați europeni din NATO că ar trebui să evite declarațiile publice care ar putea provoca Rusia, în contextul eforturilor administrației președintelui Donald Trump de a relua negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina.

Potrivit unei investigații Reuters, bazate pe informații obținute de la patru surse familiarizate cu discuțiile, oficiali americani au abordat acest subiect în ultimele săptămâni, în cadrul unor întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai mai multor guverne europene.

Printre statele cărora le-ar fi fost adresate aceste solicitări se numără Estonia, Letonia și Lituania, toate membre NATO situate pe flancul estic al Alianței.

Citește și: Putin amenință Europa cu războiul: „Dacă lucrurile merg prea departe, nu vor exista câștigători”

Nu este clar dacă Washingtonul a transmis mesaje similare și altor aliați, inclusiv României.

Unul dintre oficialii americani implicați în discuții este Elbridge Colby, subsecretar al Apărării pentru politici, care coordonează și o evaluare a viitoarei prezențe militare a Statelor Unite în Europa.

Sursele Reuters susțin că recomandările au fost formulate în cadrul unor întâlniri desfășurate fără confruntări sau schimburi tensionate de replici.

Pentagonul le-ar fi cerut aliaților să evite declarațiile care pot provoca Moscova

Oficialii americani și-ar fi exprimat nemulțumirea în special față de afirmațiile unor lideri europeni potrivit cărora Rusia s-ar afla într-o situație dificilă sau disperată din cauza problemelor întâmpinate pe frontul din Ucraina.

Într-o discuție cu un reprezentant al unui stat baltic, Elbridge Colby ar fi recomandat evitarea formulărilor care ar putea fi interpretate drept provocări verbale la adresa Kremlinului.

Unul dintre exemplele invocate ar fi fost descrierea Rusiei drept un animal încolțit, o comparație asemănătoare celei folosite în septembrie de premierul Estoniei, Kristen Michal.

Acesta îl comparase pe președintele rus Vladimir Putin cu un șobolan prins într-un colț.

Potrivit surselor citate, mesajele Pentagonului au provocat nedumerire în rândul unor oficiali europeni, care consideră că declarațiile făcute până acum în legătură cu Rusia au fost deja moderate.

Pentagonul a refuzat să ofere detalii despre conținutul discuțiilor confidențiale.

Nici NATO și nici ministerele Apărării din Estonia, Letonia și Lituania nu au transmis reacții cu privire la informațiile prezentate de Reuters.

Solicitările americane apar într-o perioadă în care serviciile occidentale de informații avertizează asupra unor operațiuni de sabotaj atribuite Rusiei pe teritoriul european.

Recent, autoritățile germane au anunțat arestarea a doi cetățeni belaruși suspectați că pregăteau incendierea unei clădiri sau a unei infrastructuri importante în zona orașului Nürnberg.

Anterior, Germania acuzase Moscova de implicare într-o presupusă tentativă de atac cu drone asupra aeroportului Leipzig/Halle.

Rusia respinge acuzațiile privind organizarea unor asemenea operațiuni de sabotaj în Europa.

SUA analizează reducerea prezenței militare în Europa. Ce se știe despre România

Discuțiile dintre Pentagon și aliații europeni au loc în timp ce administrația președintelui Donald Trump evaluează posibilitatea reducerii numărului de militari americani staționați pe continent.

Washingtonul le solicită statelor europene membre NATO să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, pe fondul reorientării atenției strategice a Statelor Unite și către alte regiuni ale lumii.

Pentru România, stat membru NATO aflat pe flancul estic al Alianței și la granița cu Ucraina, eventualele modificări ale prezenței militare americane sunt direct legate de planificarea apărării și de cooperarea militară cu Washingtonul.

Deocamdată, informațiile prezentate de Reuters nu confirmă că autoritățile române ar fi primit solicitări din partea Pentagonului pentru moderarea declarațiilor publice despre Rusia.

În paralel, administrația Trump analizează posibilitatea unor acorduri economice cu Moscova, inclusiv eventuale măsuri de relaxare a sancțiunilor, în cadrul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina.

Această abordare este privită diferit de guvernele europene, unele dintre acestea susținând continuarea presiunilor economice asupra Rusiei.

Cuvinte cheie: pentagon, nato rusia, aliati europeni, negocieri pace, donald trump

Urmărește-ne pe Google News

Citește și

Folosim cookie-uri pentru statistici anonime despre vizitatori, ca să înțelegem ce se citește. Mai multe detalii