Criză la Spitalul Județean Arad din cauza hepatitei A. Câte doi copii într-un pat, după creșterea cazurilor
Spitalul Județean Arad se confruntă cu un număr ridicat de cazuri de hepatită A. În secția cu 20 de paturi sunt internați 32 de pacienți, iar șase paturi sunt ocupate de câte doi copii. Medicii avertizează că au crescut și cazurile severe, însoțite de icter.

Foto: Magnific.com
Creșterea numărului de îmbolnăviri cu hepatită A a dus la supraaglomerarea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad. Toate locurile disponibile sunt ocupate, iar unii dintre copiii internați sunt nevoiți să împartă același pat.
Reprezentanții unității medicale au anunțat joi, 29 octombrie, că județul traversează o perioadă cu numeroase cazuri de hepatită acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”.
„Ne aflăm în plin sezon epidemic al hepatitei acute de tip A, o afecțiune cu caracter sezonier care afectează în special copiii și adulții tineri. În acest moment, în Compartimentul de Boli Infecțioase Copii, cu o capacitate de 20 de paturi, avem internați 32 de pacienți de diferite vârste, ceea ce arată o dinamică crescută a cazurilor în focarele identificate în municipiu și județ. Comparativ cu anii precedenți, observăm o incidență mai mare a formelor severe, însoțite de icter”, a declarat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al SCJU Arad.
Citește și: România, pe primul loc în UE la sănătatea tinerilor. 98,2% spun că se simt bine sau foarte bine
Conducerea spitalului a confirmat că joi dimineață existau șase paturi în care erau internați câte doi copii bolnavi.
Medicii avertizează asupra răspândirii hepatitei A. Ce măsuri sunt necesare
Reprezentanții spitalului atrag atenția că virusul hepatitei A se transmite cu ușurință în condiții de igienă necorespunzătoare, în special prin intermediul mâinilor contaminate.
Directorul medical al SCJU Arad a transmis un apel către populație, subliniind importanța respectării măsurilor de prevenție și a izolării persoanelor infectate.
Potrivit recomandărilor comunicate de acesta, spitalizarea timpurie, pentru o perioadă de două până la trei săptămâni, și izolarea bolnavului timp de șase săptămâni sunt măsuri considerate necesare pentru limitarea răspândirii virusului.
„Deoarece boala se transmite extrem de ușor prin mâini murdare, facem un apel ferm către cetățeni să respecte regulile stricte de igienă: spălarea frecventă a mâinilor, dezinfectarea riguroasă a toaletelor și spălarea separată a veselei”, a precizat Cătălin Hreniuc.
Care sunt simptomele hepatitei A și cât durează perioada de incubație
Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Județean Arad, creșterea sezonieră a cazurilor de hepatită A începe, de regulă, în luna august și se poate prelungi până în aprilie.
Perioada de incubație indicată de reprezentanții spitalului este cuprinsă între patru și șase săptămâni, interval în care o persoană infectată poate să nu prezinte simptome evidente.
Boala se poate manifesta prin greață, vărsături și dureri abdominale. În unele cazuri, pacienții prezintă și dureri de cap sau febră.
În formele mai severe poate apărea icterul, manifestat prin îngălbenirea pielii și a albului ochilor. Un alt semn al afectării hepatice este modificarea culorii urinei, care devine mai închisă.
Cuvinte cheie: hepatita a, simptome hepatita a, focare hepatita, spitalul arad
Citește și

Aproape 400.000 de români trăiesc cu psoriazis. Boala poate afecta articulațiile și sănătatea mintală
Cristina Popa · 29 oct 2026

Vitamina D, care costă doar 50 de bani, ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză au studiat cercetătorii
Lavinia Tosa · 28 oct 2026

Ruptura de menisc nu înseamnă automat proteză. Ortoped: „Fiecare săptămână de amânare scade șansele de salvare”
Ionela Iordache · 27 oct 2026

România, pe primul loc în UE la sănătatea tinerilor. 98,2% spun că se simt bine sau foarte bine
Ionela Iordache · 27 oct 2026