Un tratament care imită aerul rarefiat de la munte a redus simptomele Parkinson. Ce au descoperit cercetătorii

O nouă abordare experimentală pentru tratarea bolii Parkinson a dat rezultate în studiile efectuate pe șoareci. Cercetătorii au utilizat două medicamente care reproduc anumite efecte ale expunerii la aer cu o concentrație scăzută de oxigen, asemănător condițiilor întâlnite la altitudini mari, și au observat îmbunătățiri ale mobilității animalelor.

Rezultatele cercetării, publicate în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) și prezentate de Science Alert, indică faptul că modificarea cantității de oxigen disponibile în țesuturi ar putea reprezenta o nouă direcție de investigare pentru afecțiunile asociate cu disfuncțiile mitocondriale.

Metoda nu a fost testată până acum pe oameni, iar efectele sale au fost evaluate exclusiv în modele animale.

Citește și: Un nou tratament oral împotriva cancerului pancreatic a redus tumorile la 41% dintre pacienții testați

Cum funcționează tratamentul experimental pentru boala Parkinson

Boala Parkinson afectează neuronii responsabili de producerea dopaminei, un neurotransmițător care contribuie la controlul mișcărilor. Afecțiunea este asociată și cu acumularea anormală a proteinei alfa-sinucleină, care poate afecta activitatea mitocondriilor, structurile celulare implicate în producerea energiei.

În mod normal, mitocondriile utilizează oxigenul pentru a genera energia necesară funcționării celulelor. Atunci când activitatea lor este perturbată, oxigenul care ajunge în țesuturi poate depăși capacitatea celulelor de a-l utiliza eficient.

Pornind de la această ipoteză, oamenii de știință au administrat o combinație formată din două substanțe experimentale, GBT601 și PT2399.

Prima reduce cantitatea de oxigen eliberată de sânge către țesuturi, în timp ce a doua limitează mecanismul prin care organismul ar putea compensa această reducere prin creșterea producției de globule roșii.

Cercetătorii au numit abordarea „hipoxie la pastilă”, deoarece urmărește să reproducă anumite efecte biologice ale expunerii la o concentrație redusă de oxigen, fără ca animalele să fie nevoite să respire permanent un aer sărac în oxigen.

Metoda are la bază o cercetare realizată în 2025, când aceeași echipă a observat efecte favorabile la șoarecii cu simptome de Parkinson expuși continuu la aer cu o concentrație de 11% oxigen, comparativ cu aproximativ 21% în condiții obișnuite.

În noul experiment, specialiștii au încercat să obțină rezultate similare prin administrarea orală a medicamentelor.

Pentru a reproduce anumite caracteristici ale bolii, cercetătorii au injectat în creierul șoarecilor fibre de alfa-sinucleină, determinând acumularea proteinei și apariția unor tulburări de mișcare.

Tratamentul a început după șase săptămâni, când animalele prezentau deja dificultăți motorii, și a fost administrat zilnic, timp de alte șase săptămâni.

Șoarecii tratați au înregistrat rezultate mai bune la două teste utilizate pentru evaluarea mobilității și a forței musculare. Aceștia au reușit să coboare mai repede de pe un stâlp și să se mențină agățați mai mult timp de capacul unei cuști.

În paralel, cercetătorii au constatat o reducere a excesului de oxigen din creier și a unui indicator asociat deteriorării lipidelor din țesutul cerebral.

Primele efecte ale intervențiilor bazate pe reducerea oxigenului au fost observate după aproximativ una-două săptămâni. Tratamentul nu a produs însă îmbunătățiri în comportamentele asociate anxietății.

Autorii subliniază că ameliorarea dificultăților de mișcare nu demonstrează că neuronii afectați de boală au fost regenerați sau că procesul neurodegenerativ a fost inversat.

Rezultate și în sindromul Leigh și ataxia Friedreich. Ce riscuri au analizat cercetătorii

Combinația experimentală a fost evaluată și în modele animale ale altor două afecțiuni care afectează funcționarea mitocondriilor și producerea energiei la nivel celular.

În cazul sindromului Leigh, o boală genetică rară care provoacă tulburări neurologice severe, tratamentul a crescut durata mediană de viață a șoarecilor de la 62 la 158 de zile.

Într-un model de ataxie Friedreich, afecțiune care afectează coordonarea și controlul mișcărilor, administrarea medicamentelor a împiedicat agravarea ulterioară a simptomelor, fără să corecteze problemele deja instalate.

Oamenii de știință au urmărit și posibilele reacții adverse ale reducerii cantității de oxigen disponibile în organism, inclusiv riscul apariției hipertensiunii pulmonare.

După șase săptămâni de administrare, la șoarecii sănătoși nu a fost identificată o creștere a indicatorului cardiac analizat pentru evaluarea acestui risc.

Autorii studiului avertizează însă că reducerea oxigenului poate avea consecințe periculoase asupra organismului, iar siguranța unei asemenea terapii trebuie investigată riguros.

Rezultatele obținute sunt exclusiv preclinice, iar înainte de orice testare pe oameni sunt necesare cercetări suplimentare pentru stabilirea eficacității, a dozelor și a riscurilor asociate tratamentului.